Caz de maximă urgență la Malaga!** Europa toată a făcut liniște după vizita șeicului! Cum a rezolvat problema omului aflat pe lista granzilor

E unul dintre cei mai în formă jucători din Europa, iar spaniolii de la Malaga s-au temut să nu îl piardă după ce mai mulți granzi și-au anunțat interesul pentru el.

Arsenal, City, Real sau Barca, dar și câteva echipe din Serie A l-ar vrea pe Isco, chiar dacă acesta are contract cu Malaga până în 2016.

Marca anunță că puțini jucători de la Real, Barca sau excepția Falcao atrag atât de mult în ultimul timp. Internaționalul de tineret al Spaniei a devenit prioritate pentru spanioli, care l-au asaltat pe șeicul Abdullah Al Thani. Acesta a venit în Spania pentru meciul cu Milan, iar oficialii clubului i-au adus la cunoștință problema contractului lui Isco.

Marca notează că șeicul a găsit imediat soluția. Mijlocasul ofensiv a obținut o mărire a salariului de la 400 de mii de euro la 1.5 milioane, iar clauza de reziliere a crescut de la 21 de milioane de euro la 40 de milioane. Plus doi ani de prelungire a înțelegerii.

Publicat: 27 10. 2012, 18:45
Actualizat: 27 10. 2012, 18:48