Caz unic în fotbalul mondial. Mark Clattenburg, reținut de la delegări pentru că a fost la un concert
- Situație unică în arbitrajul mondial. Mark Clattenburg (39 de ani) a fost reținut de la delegări pentru etapa care se va desfășura în weekendul acesta, din cauza faptului că a asistat vinerea trecută la un concert al lui Ed Sheeran, anunță independent.co.uk
Pe cât de hilar ar suna, centralul nu va avea ocazia să arbitreze în etapa a 10-a a Premier League dintr-un motiv care pare desprins din bancurile seci. Vineri, înainte de meciul pe care îl avea de arbitrat în Anglia, între WBA și Crystal Palace, arbitrul s-a deplasat cu mașina personală în Newcastle, la un concert al starului pop, Ed Sheeran. De acolo, s-a îndreptat către stadionul The Hawthorns, singur, cu același vehicul.
Acest fapt contravine Regulamentului de Ordine Interioară al Comisiei de Arbitri din Anglia, care le interzice cavalerilor fluierilor să se deplaseze către și de la meciuri altfel decât împreună. Centralul, împreună cu tușierii și arbitrul de rezervă sunt nevoiți să călătorească spre și dinspre orașul care găzuiește partida la care sunt delegați în același vehicul, pentru a se evita orice suspiciune legată de faptul că ar putea fi contactați de cineva pentru a vicia meciul. O regulă aparent fără sens, în condițiile în care, în eventualitatea în care s-ar dori ca un arbitru să fie contactat, s-ar găsi cu siguranță alte căi. Dar o regulă pe care Clattenburg nu a respectat-o și pentru care plătește cu o etapă de suspendare.
Considerat unul dintre cei mai buni arbitri din Anglia, Marc Clattenburg nu este pentru prima dată pus în fața unor situații cel puțin ciudate. În 2008, el a fost suspendat 8 luni din cauza unor „afaceri private pe care le gestiona” și care puteau interfera cu posibilitatea de a-și exercita corect meseria. În 2012, în timpul partidei Chelsea – United 3-2, el a fost acuzat de rasism, după ce i-ar fi explicat lui John Obi Mikel, în termeni nu tocmai elevați, deciziile luate pe teren. Chiar și Poliția Metropolitană a investigat acest din urmă caz, dar arbitrul a fost, în cele din urmă, exonerat. A trebuit totuși să plătească o amendă record, 60.000 de lire sterline.