Ce a decis clubul Liverpool în privința lui Suarez,** după ce atacantul l-a mușcat de braț pe Ivanovici:
Atacantul uruguayan Luis Suarez a fost amendat, luni, de către conducerea FC Liverpool, după ce la partida cu Chelsea, l-a mușcat de mână pe fundașul formației londoneze, Branislav Ivanovici, informează bbc.co.uk.
În ciuda amenzii, conducerea „cormoranilor” insistă că Luis Suarez (26 de ani) încă are un viitor în echipa antrenată de Brendan Rodgers.
Directorul executiv al FC Liverpool, Ian Ayre, a declarat că viitorul lui Suarez la „cormorani” este în siguranță, însă jucătorul trebuie să lucreze la disciplină.
„Viitorul lui nu este în pericol. Viitorul va fi afectat în sensul că va trebui să muncim cu el la capitolul disciplină. Luis este un jucător foarte important pentru club. El a semnat în vara trecută un contract pe încă patru ani, și dorim să îl vedem aici până la finalul său. Este un jucător fantastic și are toate calitățile pe care le urmărim la un atacant. Trebuie să îl aducem pe direcția corectă, iar totul depinde acum de Brendan Rodgers să lucreze cu el la această parte a caracterului său”, a spus Ayre.
Luis Suarez a cerut scuze, pe contul său de Twitter, pentru că l-a mușcat de braț pe fundașul formației Chelsea, Branislav Ivanovici, la meciul de duminică, încheiat la egalitate, scor 2-2.
Incidentul s-a petrecut în mijlocul reprizei secunde, când, la un duel în suprafața de pedeapsă, Suarez și-a înfipt dinții în brațul lui Ivanovici. Arbitrul Kevin Friend nu a văzut gestul și nu l-a sancționat pe Suarez în ciuda încercării lui Ivanovici de a-i arăta urmele mușcăturii.
Suarez nu este la primul incident de acest fel, el fiind suspendat șapte meciuri pentru că l-a mușcat pe mijlocașul formației PSV Eindhoven Otman Bakkal, în noiembrie 2010, când evolua la Ajax Amsterdam.
El a fost în mijlocul mai multor incidente de când a venit în Anglia, fiind în special suspendat opt meciuri pentru injurii rasiste la adresa francezului Patrice Evra, de la Manchester United, în octombrie 2011.
Sursa: Mediafax