Ce a fost și ce a ajuns!** Criticat de fani, Ronaldo le-a arătat degetul mijlociu

Veteranul Ronaldo nu mai are strălucirea ca altă dată. „Il
Fenomeno” este într-o vădită scădere de formă și a rămas doar umbra
celui care era coșmarul portarilor. Doar șase partide a prins în
acest sezon în tricoul lui Corinthians, patru în campionat și două
în Cupa Libertadores, înscriind o singură dată. Iar fanii nu par să
mai aibă răbdare cu el.

Înfrângerea din ultima etapă, de pe teren propriu, cu Paulista i-a
scos din pepeni pe suporteri. Un grup de fani i-a așteptat pe
jucători la ieșirea de la vestiare pentru a le cere socoteală
pentru evoluțiile slabe. Ronaldo a reacționat imediat în maniera
lui Baciu, arătându-le contestatarilor un respectuos deget
mijlociu.

Sursa foto: marca.com

Publicat: 25 03. 2010, 17:01
Actualizat: 25 03. 2010, 17:48