Ce cadou primește Rusescu! Va juca în Europa League!

Raul Rusescu nu știa dacă va apuca să joace cu Steaua în Liga Campionilor, pentru că UEFA va judeca cazul echipei campioane pe 21 iunie și există riscul ca roș-albaștrii să nu fie lăsați să participe în cupele europene.

Acum când s-a transferat la FC Sevilla, Rusescu va profita practic de necazurile altor cluburi din Spania, precum Malaga și Rayo Vallecano (probleme financiare).

Sevilla s-a clasat pe locul nouă la finalul acestui campionat și, în mod normal, nu spera la vreo participare într-o cupă europeană. Jurnaliștii spanioli susțin că sigur FC Sevilla va fi ultima echipă care va reprezenta această țară în Europa League, după ce TAS a respins apelul făcut de Rayo Vallecano. Pe 8 iulie va fi reunirea formației lui Unai Emery, iar pe 1 august, FC Sevilla va juca direct în cel de-al treilea tur preliminar al acestei competiții!

 

Publicat: 14 06. 2013, 15:23
Actualizat: 14 06. 2013, 15:24