Ce chin cu Keane!

Redactor:
Alin Dobrescu
Ce chin cu Keane!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liderul Liverpool a evitat înfrângerea pe „Emirates” datorită golului marcat de „sinistratul” Robbie Keane.

Pus pe lista de transferuri de Rafa Benitez, la sfatul patronilor americani George Gillett și Tom Hicks, Keane a ținut să le demonstreze tuturor că se înșală în privința sa prin evoluția din teren. Titularizat după o pauză de trei etape, căpitanul naționalei antrenate de Trapattoni a fost cel mai bun „cormoran”, reușind să egaleze pe finalul primei reprize.

Cu toate că managerul spaniol nu ține morțiș să se despartă de Keane, el a fost pus în ingrata situație de a alege între acesta și conaționalul Fernando Torres pentru a strânge fondurile necesare achizițiilor din iarnă. „Robbie e un fotbalist deosebit, însă criza financiară i-a afectat pe patronii noștri și va trebui să vindem jucători pentru a face rost de bani. Nu numai el este în situația aceasta, ci și Dossena, Benayoun, Agger și Pennant”, declarase Benitez.

În cazul în care chiar va fi dat afară, Keane este așteptat cu brațele deschise la fosta sa echipă, Tottenham, de către noul antrenor Harry Redknapp. „Cine nu are nevoie de Robbie? El a plecat la Liverpool înainte să ajung eu pe „White Hart Lane”, însă m-aș bucura dacă s-ar întoarce”, a spus Redknapp. Pentru Spurs, o eventuală revenire a lui Keane ar fi benefică și din punct de vedere financiar, deoarece l-au vândut cu 25 de milioane de euro, iar acum acesta este cotat la 20 de milioane.

5 goluri a marcat Robbie Keane pentru Liverpool în acest sezon


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×