Internaționalul francez al echipei FC Barcelona, Eric Abidal, va fi supus unui transplant de ficat în perioada următoare, a anunțat clubul catalan, joi, pe site-ul oficial.
„În săptămânile următoare, jucătorul va fi supus unui transplant de ficat, având în vedere evoluția situației sale hepatice. Transplantul era o opțiune deja indicată la începutul tratamentului, în urmă cu un an. La dorința expresă a jucătorului, clubul solicită respectarea dreptului la confidențialitate”, se arată într-un comunicat al serviciului medical al FC Barcelona.
Eric Abidal a fost operat, în 17 martie 2011, pentru înlăturarea unei tumori la ficat. El s-a refăcut atunci în câteva săptămâni, iar la două luni după intervenția chirurgicală a fost titular în finala Ligii Campionilor, cu Manchester United, fiind și primul care a ridicat trofeul.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER