Ce destin! Acum 10 ani Barça tremura în fața lui, dar și-a IROSIT cariera

UPDATE Barcelona s-a impus în partida cu Guangzhou, scor 3-0, calificându-se astfel în finala Campionatului Mondial al cluburilor.

Toate cele trei goluri ale catalanilor au fost reușite de Luis Suarez, în minutele 30, 50 și 67. Deși fusese anunțat titluar pentru partida de astăzi, brazilianul Robinho nu a fost folosit niciun minut de tehnicianul chinezilor,  Felipe Scolari.
 


Barcelona debutează joi în Campionatul Mondial al Cluburilor, în partida cu Guangzhou Evergrande, din semifinalele competiției.

O confruntare în care Barcelona e favorită certă în fața deținătoarei Ligii Campionilor Asiei și care le va prilejui catalanilor întâlnirea cu o mai veche cunoștință. Este vorba despre brazilanul Robinho, omul care în 2005 ajungea la marea rivală a Barcei, Real Madrid, pentru 30 de milioane de euro și era văzut drept următorul star al fotbalului mondial. Cu aproape un deceniu în urmă, Robinho îi teroriza pe fundașii Barcelonei în primul El Clasico al sezonului 2006-2007, Real – Barca 2-0, și era declarat jucătorul meciului.

Din păcate pentru micuțul atacant brazilian, trecerea anilor nu a adus și confirmarea valorii sale. Ajuns acum la 31 de ani și după experiențe ratate la Manchester City sau AC Milan, Robinho joacă la Guangzhou, în China, și are din nou șansa să strălucească într-un meci în care înfruntă echipa lui Messi. Probabil ultima.

Barcelona – Guangzhou Evergrande, în semifinalele CM al cluburilor. Echipele probabile

Foto: Mundo Deportivo
 

24 de milioane de euro plătea Real Madrid la finalul lui 2005 pentru transferul lui Robinho

42,500,000 euro le-a plătit Manchester City celor de la Real Madrid, în 2008, pentru a-l aduce pe Robinho pe „Etihad”

18,000,000 euro a plătit AC Milan pentru transferul lui Robinho, în 2010

 

Publicat: 17 12. 2015, 08:10
Actualizat: 17 12. 2015, 14:43