Ce e în neregulă în imaginea asta?** United s-a făcut iar de râs, fanii au crezut că nu văd bine. O nouă gafă comisă de „diavoli”

Manchester United continuă să atragă atenția tuturor, dar nu prin performanțele obținute de trupa lui Alex Ferguson. „Diavolii” au atras din nou un val de critici, după o nouă gafă comisă pe site-ul oficial al clubului.

Administratorii paginii web de la United au urcat pe pagina oficială un wallpaper cu echipa din sezonul 2012-2013, care putea fi downloadat de fani, doar că numele clubului era scris greșit, fiind omisă litera „e”. Wallpaper-ul a fost disponibil pentru mai multe ore, până când, sesizați probabil de greșeală, administratorii au decis să renunțe la poster.

Nu este pentru prima oară când United comite astfel de erori, cu câteva săptămâni în urmă numele de pe tricoul de joc al lui Anderson fiind dactilografiat greșit. Mai mult, de-a lungul timpului, United ne-a obișnuit cu greșeli de tipar celebre, care au făcut înconjurul lumii, după cum puteți vedea mai jos.

Publicat: 07 09. 2012, 17:01
Actualizat: 07 09. 2012, 17:08