„Ce fac acum? Aduc doi bătrâni?”. Benzema și Di Maria, refuzați de un club mare din Italia dintr-un motiv incredibil. Ce a putut declara președintele echipei

Napoli a intrat într-o nouă „eră” cu Carlo Ancelotti pe banca tehnică, iar italianul și-a alcătuit deja lista plecărilor și venirilor. Dacă pe lista plecărilor s-a înscris, printre alții, și Vlad Chiricheș, doi fotbaliști exponențiali tocmai au fost refuzați de președintele clubului, Aurelio De Laurentiis.

Napoltetanii visează la un nou atacant, iar o variantă ar putea fin Edinson Cavani (31 de ani), căruia i s-a propus o diminuare a salariului de la 20 de milioane de euro pe sezon, cât câștigă la PSG, la 10 milioane de euro pentru a reveni la Napoli. Totuși, e o mutare puțin probabilă, după cum recunoaște și De Laurentiis: „Nimeni nu cred că ar accepta această ofertă. Cavani iubește acest oraș, dar nu cred că transferul e posibil”.

În timpul perioadei de transferuri din vară, presa din Italia a vorbit de mai multe ori despre posibilele veniri ale lui Karim Benzema (30 de ani) și Angel Di Maria (30 de ani), fotbaliști cu care Ancelotti încă are o relație bună din perioada Real Madrid. Speculațiile presei din Italia au fost infirmate, în cele din urmă, de președintele lui Napoli, care a recunoscut că transferurile celor doi ar încălca regula întineririi lotului, aspect cu care conducerea și antrenorul au căzut de acord.

Într-o intervenței la Radio Kiss Kiss Napoli, De Laurentiis a susținut că cei doi fotbaliști sunt prea bătrâni pentru politica clubului: „Ancelotti știe că vreau să semnez cu jucători tineri. Acum ce fac? Cu tot respectul, dar aduc doi bătrâni?”.

 

Publicat: 20 07. 2018, 19:05
Actualizat: 20 07. 2018, 19:06