Ce gest emoționant a făcut Mourinho pentru mentorul său! ** „E o ofertă foarte generoasă”
Cunoscut pentru ironiile și răutățile sale, Jose Mourinho arată că are și o latură sensibilă. Fost ucenic al marelui Bobby Robson, decedat între timp, Mourinho a ținut să-și comemoreze mentorul și să dea o mână de ajutor unei organizații care luptă contra cancerului.
După ce a câștigat Liga Campionilor în 2010, el a primit trofeul Balon D’Or al antrenorilor, iar lusitanul și-a donat distincția pentru organizarea unei licitații online de către Fundația „Sir Bobby Robson”, care poartă numele fostului mare tehnician englez.
„Sîntem încîntați de oferta generoasă a lui Mourinho. Ne va fi de mare ajutor”, a zis Mark Robson, fiul lui Bobby Robson.
Licitația pentru obiectele strânse la licitație se va derula între 8 și 23 octombrie. Chelsea a contribuit și ea cu un tricoul semnat de toți fotbaliștii din lot, în vreme ce Manchester United a oferit spre licitație două bilete VIP la meciul cu Bolton din campionat.