Ce l-a determinat pe Allegri să rămână „pe bară” pentru un sezon. Antrenorul a făcut anunțul

Massimiliano Allegri (51 de ani) s-a despărțit de Juventus, formație cu care a cucerit titlul în Italia de cinci ori la rând. Cel mai probabil, acesta va fi înlocuit de fostul rival de la Napoli, Maurizio Sarri. Allegri nu se grăbește să-și găsească echipă și spune că își va lua un an de pauză.

Campionul Italiei spune că nu a primit nicio ofertă, astfel că a luat decizia de a sta „pe bară” în sezonul următor: „Hotărârea mea a fost mai ușoară decât mă așteptam deoarece nu am primit nicio ofertă de la vreo echipă, așa că a trebuit să mă opresc”, a declarat Allegri.

Antrenorul născut la Livorno a preluat echipa în 2014, și a bifat 271 de partide. 191 de victorii, 41 de rezultate de egalitate și 39 de înfrângeri a bifat Juventus cu Allegri pe bancă.

Pe lângă cele cinci titluri de campion cu Juventus, Allegri a mai cucerit un titlu în sezonul 2010-2011, ca antrenor al lui AC Milan. Acesta a fost și primul titlu din CV-ul tehnicianului. Patru Cupe ale Italiei și două Supercupe și-a mai trecut în CV antrenorul de 51 de ani cu Juventus.

Aglianese, SPAL, Grosseto, Lecco, Sassuolo și Cagliari sunt echipele pe care le-a mai pregătit Max Allegri în cariera sa.
 

Publicat: 15 06. 2019, 17:32
Actualizat: 15 06. 2019, 17:33