Ce lovitură îi pregătește AS Roma rivalei Lazio!** Americanul Palotta vrea să aducă pe banca formației giallorosa un fost idol al lazialilor: îl momesc cu 5 milioane €

Rezultatele slabe obținute în acest sezon din Premier League, dar și eliminarea prematură din cupele europene, îi fac pe șeicii lui Manchester City să nu ia în calcul menținerea în funcție a lui Roberto Mancini și pentru stagiunea viitoare.

Conform presei din Anglia, managerul poate reveni în Italia, acolo unde este dorit la Roma. Nu la Lazio, formație în tricoul căreia a cunoscut cele mai mari satisfacții ca jucător, ci la rivala AS Roma. Daily Telegraph scrie că formația „giallorossa” est dispusă să îi pregătească lui Mancini un salariu anual de 5 milioane de euro anual, apropiat de cel pe care îl încasează pe Ettihad Stadium în acest moment. Chiar dacă Mancini a fost extrem de apreciat de suporterii lui Lazio ca jucător, acesta a fost scos de pe lista favoriților peluzei după ce a semnat cu Inter Milano. O trecere la Roma ar adânci în mod iremediabil prăpastia dintre cele două părți.

Sursa citată mai afirmă și că, dacă va pica varianta Mancini, rezerva președintelui romanilor, americanul James Pallota, este antrenorul italian al lui PSG, Carlo Ancelotti.

Publicat: 19 02. 2013, 12:49
Actualizat: 19 02. 2013, 12:53