Levski Sofia a reușit să atragă cel mai puternic sponsor din istoria clubului. Alexei Miller, directorul general al companiei Gazprom – cel mai mare exportator de gaze naturale din lume – a anunțat că gigantul pe care-l conduce este interesat să devină sponsorul oficial al grupării din Sofia. Practic, inițiativa vine din partea celor de la Gazprom și este o surpriză pentru Levski.
„Vom discuta despre toate oportunitățile de o finanța pe Levski și despre dimensiunea cooperării. Îmi place fotbalul, îmi plac fotbaliștii bulgari și le doresc să se califice la Cupa Mondială din 2014”, Alexei Miller, conform sportal.bg.
Intențiile Gazprom vin în cadrul proiectului „South Stream”, o conductă de gaze naturale care unește Rusia de Europa Centrală și care trece prin Rusia. Conform datelor furnizate de presa din Rusia, se pare că gigantul energetic dorește să investească aproximativ 10 milioane de euro în Levski.
Este însă o surpriză pentru bulgari. Guvernul de la Sofia a încercat să-i convingă pe șefii de la Gazprom să o sponsorizeze pe ȚSKA Sofia, o echipă aflată într-o situație financiară precară. După acele discuții, bulgarii erau siguri că fosta echipă a Armatei va fi salvată de compania din Rusia. Cei de la Gazprom au preferat însă Levski, probabil și datorită culorilor alb și albastru, aceleași pe care le folosește exportatorul de gaze.
În sport, compania Gazprom deține echipa Zenit Sankt Petersburg și sponsorizează cluburi precum Schalke și Steaua Roșie Belgrad. De asemenea, este și sponsorul oficial al Ligii Campionilor. Levski își modernizează stadionul Anunțul făcut de Gazprom vine cum nu se putea mai bine pentru șefii lui Levski. Oficialii clubului au prezentat săptămâna trecută un proiect de modernizare a stadionului, care se va desfășura în trei etape. Lucrările vor începe în primăvara lui 2013 și au termen final anul 2016. Capacitatea stadionului va crește de la 24.000 la 28.000, tribunele vor fi complet modernizate și acoperite. Prima etapă este programată să fie gata în 2014, când clubul aniversează 100 de ani de la înființare. Modelul pe care bulgarii l-au ales este stadionul lui FC Koln (FOTO), unul dintre cele mai frumoase din Germania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER