Ce lovitură pentru Galatasaray! **Guti pleacă pe Aly Sami Yen
Guti părăsește în cele din urmă Realul, echipă la care a făcut
primii pași în fotbal, la vârsta de nouă ani. Și nu pleacă în
Dubai, așa cum se zvonea, ci în Turcia, la Galatasaray, susțin
spaniolii de la cotidianul Marca. Frank Rijkaard, fostul antrenor
al rivalei Barcelona, este cel care a insistat pentru unul dintre
simbolurile „galacticilor”. Jucătorul în vârstă de 33 de ani va
semna cu contract pe doi ani și, conform Marca, își va lua adio de
la fani din postura titular, în meciul cu Athletic Bilbao, de pe
teren propriu.
Guti face parte din noul proiect la care Frank Rijkaard
lucrează. Tehnicianul olandez vrea să readucă echipa din Istanbul
pe harta fotbalului european și le-a transmis șefilor că Guti este
o prioritate. Oferta este una pe măsură, susțin jurnaliștii de la
Marca, pentru că echipa va fi construită în jurul jucătorului
spaniol, care va deveni liderul echipei.