O compania din Rusia ar putea deveni coproprietară la Inter Milano, anunță astăzi Gazzetta dello Sport. Conform sursei citate, Massimo Moratti s-a înțeles cu cei de la Rosneft pentru cedarea a 13.7% din acțiunile clubului la care este legitimat și Cristi Chivu, pentru 178.4 milioane de euro.
Jurnaliștii italieni susțin însă că nu este exclus ca rușii să devină coproprietari la Inter Milano. Conform acordului, rușii mai au posibilitatea să preia încă 7.3% din acțiuni, dar italienii nu exclud ca implicarea să fie mai mare de atât. Momentan, familia Moratti păstrează controlul clubului, cu o cotă de 50.02% din acțiuni.
Patronul lui Inter speră însă că va găsi în compania Rosneft și un partener pentru ridicarea unui nou stadion, după ce acordul în acest sens cu un grup de afaceriști chinezi a picat.
Cine este Rosneft Compania este deținută de statul rus și este cel mai mare producător de petrol din Rusia. Rosneft a fost înființată în 1993, dar a dat lovitura în 2004, când a reușit să pună mâna pe cele mai importante zăcăminte de petrol din Rusia.
Până atunci, acestea se aflau în proprietatea companiei Yukos, firmă băgată însă în faliment în urma unor acțiuni foarte controversate ale statului rus. Zăcămintele au fo preluate de Rosneft, după o licitație forțată. În 2012, Rosneft a anunțat un profit operațional de 12.4 miliarde de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER