„Ce neghiob sunt! Toți știați asta, nu?!” Owen, luat peste picior de fani! Ce a prezis la începutul sezonului și cum arată AZI clasamentul Premier League
Sezonul 2015-2016 este unul „al surprizelor” în Premier League, aproape toate predicțiile specialiștilor de la începutul campionatului fiind date peste cap până în acest moment.
Dincolo de rezultatele „șoc” care au apărut aproape etapă de etapă în Anglia, cu victorii răsunătoare ale echipelor în general mai slab cotate precum Leicester, Stoke, Watford sau West Ham în fața granzilor Manchester United, Chelsea, Liverpool sau Manchester City, clasamentul după 17 runde e cu adevărat inedit.
Leicester e prima (anul trecut în același moment al sezonului era „lanternă roșie”), Chelsea pe 15, la doar două puncte de retrogradare, în timp ce Watford și Crystal Palace ocupă locuri de Europa League, peste nume sonore precum Liverpool, Everton sau Southampton.
Este momentul în care fanii și-au amintit de o predicție făcută de fostul mare atacant englez Michael Owen în luna august, înainte de startul sezonului.
Acesta a pronosticat care vor fi primele 6 locuri la final și a ales și cele trei formații care vor retrograda. Owen a mizat pe un nou titlu cucerit de Chelsea și pe o clasare a lui United pe locul 2, în timp ce la retrogradare a pus două nou-promovate, Watford și Bournemouth, plus actualul lider, Leicester.
Iată predicțiile lui Owen și, mai jos, clasamentul actual din Premier League
Luat peste picior de suporteri, Owen a replicat pe rețelele de socializare. „Sunt predicțiile făcute de mine la începutul sezonului atât de diferite de ceea ce gândea toată lumea?! Ce neghiob sunt… toți știați că Leicester va fi prima și Chelsea pe 15„, a scris fostul atacant.