Ce RECORD poate doborî azi o legendă a lui Inter în partida cu Novara! „Nu am cuvinte să descriu ce simt” **

Recordul de prezențe în tricoul lui Inter, deținut de legendarul Giuseppe Bergomi, este pe care a fi depășit astăzi, în partida pe care nerazurri o vor disputa împotriva nou-promovatei Novara, într-o restanță din campionatul italian.

Cel care îl va depăși pe Bergomi în filele de istorie ale Interului este argentinianul Javier Zanetti, anunțat titular diseară. Zanetii a egalat cifra de 756 de prezențe în tricoul interist chiar la meciul din etapa trecută cu AS Roma, iar sudamericanul se declară încântat de șansa care i se prezintă: „Nici nu am visat că voi fi căpitanul unui club atât de mare. Să egalez recordul lui Bergomi este un moment de mare mândrie pentru mine, nici nu am cum să exprim ceea ce simt. Inter e ca a doua familie pentru mine”, a spus Zanetti pentru Sky Sport 24.

În vârstă de 38 de ani, Zanetti a venit la Inter în 1995, de la Banfield, iar de atunci a devenit un om de bază în angrenajul italienilor. În aceștia 16 ani, Zanetti a câștigat cinci titluri în Serie A, patru Cupe ale Italiei, dar și Liga Campionilor, în 2010, după finala cu Bayern (2-0). El mai are contract cu gruparea de pe Giuseppe Meazza până în 2013.

Citiți AICI cele mai noi informații din fotbalul internațional!

Publicat: 20 09. 2011, 15:29
Actualizat: 20 09. 2011, 15:41