Ce reveniri!** Cannavaro, Pires și Okocha se întorc pe teren!
Fabio Cannavaro (38 de ani), campion mondial cu Italia în 2006, a anunțat pe Twitter că va reveni pe terenul de fotbal, alături de mai multe nume grele! O firmă de management sportiv (CMG), în colaborare cu Federația Indiană de Fotbal, a înființat o nouă ligă profesionistă de fotbal în India, din care vor face parte șase echipe ce se vor duela pentru titlu timp de două luni.
Cannavaro va avea adversari precum Robbie Fowler (36 de ani), John Barnes (48 de ani), Robert Pires (38 de ani), Hernan Crespo (36 de ani), Fernando Morientes (35 de ani) sau Jay-Jay Okocha (38 de ani). (Alex Ghiurcău)