Ce riscă Mourinho dacă va fi găsit vinovat de fraudă fiscală: 6 ani de închisoare, cea mai drastică pedeapsă

Jose Mourinho are probleme cu fiscul spaniol după ce nu ar fi declarat o serie de venituri din drepturi de imagine. Mai exact, procurorii spanioli îl acuză pe Mourinho că a prejudiciat statul cu 3,3 milioane de euro în perioada în care a fost antrenor la Real Madrid.

Jurnaliștii englezi susțin că, dacă va fi găsit vinovat, Mourinho ar putea primi o pedeapsă de 6 ani de închisoare și o amendă în cuantum de 20 de milioane de euro. The Sun notează că sunt șanse extrem de mici ca Mourinho să petreacă măcar o zi după gratii.

Legislația spaniolă permite ca în cazul unor asemenea infracțiuni, pedeapsa cu închisoare să fie transformată în amenzi consistente. Printr-un episod similar a trecut și Leo Messi, starul Barcelonei, care a acceptat să achite o amendă pentru a scăpa de condamnarea de 21 de luni de închisoare.

Publicat: 26 06. 2017, 11:15
Actualizat: 26 06. 2017, 11:16