Văzut ca o mare speranță a fotbalului românesc, mijlocașul Rareș Ilie a fost vândut de Rapid în iulie 2022 la gruparea franceză OGC Nice pentru patru milioane de euro.
După ce a fost împrumutat succesiv la mai multe echipe, fostul fotbalist giuleștean a revenit în această vară la antrenamentele echipei din Hexagon.
Fotbalistul care încă nu a debutat la echipa națională de fotbal a României a revenit la Nice, după ce în sezonul abia încheiat a evoluat în Elveția, la Lausanne-Sport. El a început pregătirile cu formația din Ligue 1, care a postat o fotografie pe rețelele de socializare cu fotbalistul român la o ședință de pregătire a noului sezon.
În doi ani de contract cu Nice, Rareș Ilie a bifat doar opt apariții pentru francezi, care după un tur de campionat l-au trimis sub formă de împrumut în Israel, la Maccabi Tel Aviv, iar sezonul trecut au procedat la fel, lăsându-l să joace la Lausanne-Sport.
Și acum Rareș Ilie se află în aceeași situație, el având șanse mici de a rămâne în prima ligă a Franței. Nice îl va împrumuta, cel mai probabil, din nou pe fotbalistul român și pentru sezonul 2024 – 2025.
Cristian Cernodolea, agentul FIFA, a dezvăluit în urmă cu o lună situația ingrată în care se află Rareș Ilie și spune că acesta ar avea ceva oferte din Championship, liga secundă din Anglia. Impresarul îl condamnă pe fotbalist că a acceptat acum un an împrumutul în Israel și îl sfătuiește să forțeze un transfer definitiv în această vară pentru ca echipa respectivă să se poata baza 100% pe serviciile sale.
„Rareș Ilie are o situație particulară la Nice, a tot fost împrumutat. Nu se pune problema ca Rareș să plece liber de contract de la Nice, a fost plătită o sumă importantă pentru el. Are și un salariu consistent. A făcut o greșeală când s-a dus la Maccabi…
E momentul ca Rareș Ilie să facă o mutare permanentă în această vară, ca un club să investească o sumă de bani în el și să nu mai fie împrumutat dintr-o parte în alta. Când ești împrumutat, nici clubul pentru care joci nu e atât de interesat să-ți ofere șanse.
Nu-l reprezint în mod exclusiv, dar avem niște discuții pentru el în Championship, alături de compania de avocatură din Anglia. Au fost și câteva discuții la echipe din subsolul clasamentului din Premier League”, declara în urmă cu o lună Cristian Cernodolea, citat de Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER