Ce s-a întâmplat cu uriașul câine Hulk al lui Leo Messi! Decizia dureroasă luată de fotbalist
Lionel Messi, starul argentinian în vârstă de 36 de ani de la Inter Miami, a fost nevoit să ia o decizie dificilă în momentul în care s-a mutat în Statele Unite ale Americii.
Ce s-a întâmplat cu uriașul câine Hulk al lui Leo Messi! Decizia dureroasă luată de fotbalist
Lionel Messi s-a relocat, alături de familie, în Statele Unite ale Americii, după despărțirea de Paris Saint Germain. Unul dintre membrii familiei, însă, a fost lăsat acasă, în Barcelona.
Este vorba despre celebrul Hulk, câinele pe care Lionel Messi îl are din anul 2016. Este un Bordeaux Mastiff imens care apare deseori în postările fotbalistului argentinian.
Starul de la Inter Miami a fost nevoit să îl lase la reședința din Barcelona, având în vedere vârsta destul de înaintată pe care o are animalul de companiei. Pentru că această rasă de câine nu trăiește decât între cinci și opt ani, presa britanică susține că Lionel Messi se pregătește să îl eutanasieze pe Hulk.
„L-am întrebat unde e taurul și mi-a spus că e în Barcelona, a rămas acolo pentru că e puțin bătrân. A trebuit să îl lase în casa pe care o are acolo”, a transmis publicația Goal.com.
Cotat la 35 de milioane de euro de către Transfermarkt, Lionel Messi a locuit în Barcelona mai bine de 20 de ani, iar în vara anului 2021 a părăsit Spania pentru a juca în Ligue 1, la Paris Saint Germain. A stat doi ani în capitala Franței și apoi a semnat cu gruparea patronată de către David Beckham.
Se întoarce Lionel Messi în Argentina?
Recent, Lionel Messi a declarat într-un interviu că și-ar dori să joace pentru echipa de la care a plecat, în anul 2000, la Barcelona, Newell’s.
„Întotdeauna am avut în cap ideea de a mă bucura de fotbalul argentinian, de a juca pentru Newell’s”, a spus Lionel Messi, pentru TyC Sports.