Ce șansă a ratat Reghecampf! Al Wahda a remizat cu ultima clasată și a pierdut ocazia de a fi lider în Emirate

Echipa Al Wahda, pregătită de Laurențiu Reghecampf, a remizat, duminică, în deplasare, scor 1-1, împotriva ultimei clasate Al Dhafra, în etapa a 14-a din campionatul Emiratelor Arabe Unite, și a ratat șansa de a urca pe primul loc.

Al Wahda, care a fost egalat în prelungirile întâlnirii, avea nevoie de toate cele trei puncte ca să o întreacă pe Al Ain, după ce actualul lider a făcut un pas greșit în această rundă, scor 1-1, cu Al Ahli Dubai.

În partida de duminică după-amiază, Mourad Batna a deschis scorul pentru echipa lui Reghecampf, din penalty, în minutul 25, însă Issam El Adoua a restabilit egalitatea în minutul 90+1.

În clasament, Al Wahda acumulează 30 de puncte și rămâne pe locul secund, la două puncte de liderul Al Ain. Al Dhafra se află pe ultimul loc, cu nouă puncte.

Publicat: 28 01. 2018, 19:56
Actualizat: 28 01. 2018, 19:57