Ce se întâmplă cu Messi? Alarmă la Barcelona: medicii i-au dat OK-ul să joace, glezna lui e cât un butuc
Starea sănătății lui Lionel Messi rămâne sub semnul întrebării. Deși medicii nu i-au găsit vreo afecțiune, starul agentinian nu poate să se antreneze. Glezna i s-a umflat și nu poate încălța ghetele de joc.
Lovit în El Clasico, Messi a simțit dureri la piciorul drept săptămâna trecută, la unul dintre antrenamentele naționalei. Prezenți în SUA pentru amicalele cu El Salvador și Ecudaor, argentinienii au dat alarma și l-au transportat de urgență pe star la o clinică din Washington, pentru a vedea natura accidentării sale.
Medicii nu au găsit vreo problemă gravă și au dat asigurări că Messi se poate antrena normal. Dar atacantul Barcelonei a lipsit în partida cu El Salvador și are șanse mici să evolueze împotriva Ecuadorului. În acest moment el nici nu poate să încalțe ghetele de joc, glezna dreaptă fiindu-i umflată.
„Nu a putut nici să încalțe gheata. El încearcă mereu să joace. Vom aștepta până în ultimul minut să vedem dacă s-a refăcut. Dacă starea îi va rămâne neschimbată, nu va juca nici marți.„, a spus Gerardo Martino, selecționerul „pumelor”, în presa din Argentina.
Dacă partidele amicale ale „pumelor” nu prezentau o miză evidentă, starea sănătății lui Messi îi interesează în primul rând pe oficialii Barcelonei. Pentru catalani urmează o perioadă aglomerată și extrem de importantă. Dincolo de partidele din La Liga – unde orice pas greșit o poate costa titlul -, trupa lui Luis Enrique are în față dubla cu PSG, din sferturile Ligii Campionilor.
32 de goluri în 28 de meciuri pentru Barcelona a înscris Messi în acest sezon. El e și la trei assisturi de a deveni cel mai bun pasator din lume în ultimii trei ani.