Ce simte un arbitru care conduce un meci decisiv? „Nu le-am dat șansa să-și caute scuze, planul meu a fost să-i las pe cei de la Tottenham să piardă titlul. I-am lăsat să se autodistrugă, altfel ar fi fost vina mea”

În 2016, Leicester City a produs surpriza anului în fotbalul european, reușind să câștige Premier League, pentru prima dată în istorie. Echipa pregătită la momentul respectiv de Claudio Ranieri a devenit campioană cu două etape înainte de finalul sezonului, după ce Tottenham, principala urmăritoare, a remizat cu Chelsea și a rămas la șapte puncte de „Vulpi”.

Arbitrul partidei de pe Stamford Bridge, Mark Clattenburg, a declarat că i-a lăsat deliberat pe cei de la Spurs să se autodistrugă în meciul cu Chelsea, pentru ca ziarele să nu-l învinovățească pentru vicierea rezultatului. Fostul arbitru din Premier League a spus că putea elimina trei jucători de la Tottenham, dar n-a făcut-o. Aribtrul a acordat 12 cartonașe galbene în partida respectivă. Nouă au fost încasate de jucătorii lui Pochettino.

„Am urmat un plan, pentru ca Tottenham să nu dea vina pe mine pentru pierderea campionatului. Trei jucători de la Spurs ar fi trebuit eliminați în meciul cu Chelsea. Le-am permis să se autodistrugă. În acest fel, presa a titrat >. Dacă eliminam trei jucători de la Tottenham, într-un meci decisiv, ce s-ar fi scris în ziare? >. A fost de-a dreptul spectaculos cum Tottenham s-a autodistrus, iar Leicester a devenit campioană.

Am ajutat jocul. Fotbalul a avut de câștigat datorită manierei în care am arbitrat. Alți arbitri probabil că ar fi urmat legile jocului. Dacă arbitram ca la carte, Tottenham ar fi jucat în opt jucători și mai mult ca sigur ar fi pierdut. În acest caz ar fi căutat tot felul de scuze. Nu le-am dat șansa să-și caute scuze, planul meu a fost să-i las pe cei de la Tottenham să piardă titlul”, a spus Clattenburg, conform ESPN.

Tottenham a condus cu 2-0 pe Stamford Bridge la pauză, dar șansele la titlu s-au năruit după pauză. Cahill a redus din diferență, iar Hazard a egalat în minutul 83. Belgianul a pus capăt unei pauze de 365 de zile fără gol marcat, după reușita din derby-ul londonez. Ultima victorie obținută de Spurs pe terenul „Albaștrilor” datează din 1990. După remiza din Capitală, Leicester a devenit a 24-a campioană din istoria Angliei și a șasea din istoria Premier League.

 

 

Publicat: 04 12. 2017, 15:57
Actualizat: 04 12. 2017, 16:29