Ce simte un fotbalist care i-a încheiat prematur cariera unui adversar? Gary Cahill, mesaj pentru omul pe care l-a forțat să se retragă la 26 de ani
Fundașul echipei Chelsea Londra, Gary Cahill le-a spus jurnaliștilor britanici că este „devastat” după ce a aflat că Ryan Mason nu va mai putea continua activitatea de fotbalist.
„Sunt devastat să aud aceste vești din partea lui Ryan. Acel tip de duel se întâmplă de mii de ori în carierele noastre și cu atât mai tare mă doare să văd ce i se întâmplă unui jucător de top așa cum este Ryan. Îi transmit toată dragostea mea, atât lui cât și familie sale și sper să aibă parte de tot ce e mai bun pe viitor”, a declarat Cahill pe contul său oficial Twitter.
Ryan Mason și-a anunțat, marți, retragerea din activitatea competițională, iar vestea l-a surprins pe Gary Cahill. În vârstă de 32 de ani, fundașul lui Chelsea este cel care i-a provocat, involuntar, fractura de craniu fostului jucător de la Hull City, în timpul meciului disputat în ianuarie 2017.