Ce surpriză! Juan Sebastian Veron revine în fotbal la 41 de ani. A semnat cu o echipă de primă mână

Fotbalistul argentinian Juan Sebastian Veron, în vârstă de 41 de ani, și-a anunțat revenirea pe teren, semnând un contract valabil un an și jumătate cu formația Estudiantes La Plata, informează SkySports.

Fostul mijlocaș de la Chelsea Londra și Manchester United revine, astfel, la echipa de la care s-a retras în urmă cu două sezoane. Veron, care a renunțat la fotbal pentru a face parte din conducerea clubului argentinian, își va dona salariul pentru a ajuta la dezvoltarea echipei la care a început fotbalul profesionist, în anul 1994. A revenit la antrenamentele echipei săptămâna trecută după ce promisese fanilor că, dacă aceștia vor cumpăra 65% din abonamente la noul stadion al clubului, va juca din nou pentru Estudiantes.

„Ne-a spus că vrea să revină pe teren din ianuarie. Va juca în campionat și Copa Libertadores”, a spus mijlocașul Israel Damonte, citat de Oral Deportiva, luna trecută.

Juan Sebastian Veron și-a început cariera la Estudiantes La Plata (1994-1996) și a mai jucat pentru gruparea argentiniană în trei rânduri (2006-2007, 2007-2012 și 2013-2014). El a mai evoluat la formațiile Boca Juniors, Sampdoria Genova, AC Parma, Lazio Roma, Manchester United, Chelsea Londra, Internazionale Milano și Brandsen.

MEDIAFAX

Publicat: 28 12. 2016, 20:29
Actualizat: 28 12. 2016, 20:30