Presa turcă vehiculează intens în aceste zile ideea că Mircea Lucescu ar putea reveni la cârma unei echipe din Istanbul, forțat de criza politică din Ucraina. Antrenorul român, ca și ceilalți jucători străini ai lui Șahtior, are dreptul de a-și rezilia unilateral contractul din cauza riscurilor de declanșare ale unui război în țara vecină, iar turcii vor să profite de acest aspect.
Site-ul maraton.com.tr scrie că Lucescu este dorit de Galatasaray, în locul lui Roberto Mancini, care nu a reușit să păstreze gruparea „Cim Bom” cu șanse reale în lupta pentru titlu. De asemenea, sursa citată mai notează că antrenorul român ar urma să îl aducă alături de el și pe cel mai bun dintre brazilienii lui Șahtior, Alex Teixeira.
Există însă și surse care atestă că revenirea lui Il Luce la Istanbul ar avea mai degrabă legătură cu o altă formație a sa, Beșiktaș Istanbul. Conduși în prezent de croatul Slaven Bilic, „vulturii” ocupă doar locul al treilea în prima ligă turcă, dar planurile pentru sezonul următor sunt dintre cele mai mari. După investițiile în noul stadion, oficialii lui Beșiktaș vor să investească și în echipă, pentru a întrerupe hegemonia rivalelor Galata și Fener.
2 este numărul titlurilor cucerite de Mircea Lucescu în Turcia, unul cu Galatasaray și unul cu Beșiktaș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER