Cea mai mare gafă din cariera lui Wenger? Vezi ce super jucător au ratat „tunarii”!
Didier Drogba, starul celor de la Chelsea, ar fi putut fi la fel
de bine numărul unu în trupa lui Arsene Wenger. Atacantul ivorian a
dezvăluit într-un interviu în presa din insulă că după sezonul
impresionant pe care l-a avut la Marseille (2003-2004) a fost
foarte aproape de a semna cu „tunarii”, însă din anumite motive
transferul nu s-a mai realizat și a ajuns în cele din urmă la
Chelsea.
„Nu știu dacă Arsene Wenger regretă, asta ar trebui să-l întrebați
pe el. Arsenal era la acea vreme o echipă ce avea în lot mulți
jucători francezi sau fotbaliști veniți din Ligue 1. Am auzit că
Wenger s-a interesat de mine, dar apoi, din anumite motive, mutarea
nu s-a mai realizat. Nu cred că destinul meu era să joc la Arsenal.
Sincer, cred cu tărie că dacă unele lucruri nu se întâmplă există o
explicație pentru acest lucru”, a declarat Didier Drogba
pentru The Sun.
Din 2004 se află Drogba la Chelsea, perioadă în care a jucat 172 de
partide și a înscris 89 de goluri.
Chelsea și Arsenal se vor duela mâine în cel mai interesant meci al
etapei a șaptea în Premier League.