Cea mai populară echipă din Brazilia a retrogradat. Botafogo va juca în liga secundă din sezonul viitor
Cea mai populară echipă din Brazilia, Botafogo, a retrogradat în liga a doua, după ce a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, de formația FC Santos, în etapa a XXXVII-a, penultima a campionatului brazilian, informează AFP.
„Din păcate, Botafogo va juca în liga a doua. Au fost o mulțime de probleme, de greșeli și de înfrângeri. Ne cerem scuze suporterilor”, se arată într-o postare făcută pe contul de Twitter al clubului.
Botafogo, fostul club al internaționalului brazilian Garrincha, a retrogradat pentru a doua oară în istoria sa de 110 ani.
Confruntată cu mari dificultăți financiare, gruparea braziliană ar urma să se despartă de mai mulți jucători la finalul sezonului, printre care și portarul naționalei Braziliei, Jefferson.