Cea mai TARE veste pentru fanii lui Liverpool: **Evra se întoarce pe Anfield la sfârșitul lunii. Îl așteaptă un infern!

După ce golgheterul uruguayan Luis Suarez (24 ani) a fost suspendat pentru opt etape deoarece l-ar fi insultat pe Patrice Evra, francezul de culoare al lui Manchester United, fanii „cormoranilor” au luat foc și au pornit un adevărat război cu fundașul stânga al lui Alex Ferguson.

Acum, susținătorii lui Liverpool au șansa unei răzbunări, după ce au fost stabilite meciurile din turul 4 al Cupei Angliei: Manchester United va juca pe Anfield, la sfârșitul lunii ianuarie!

La partida de campionat dintre cele două (1-1), Suarez l-ar fi numit pe Evra „negrito” de câteva ori, fapt ce i-a atras atacantului o suspendare drastică din partea Federației. Vârful sudamerican nu se va afla însă la dispoziția lui Kenny Dalglish pentru partida cu „diavolii” de pe 28 ianuarie.

JUCĂ‚TORII ABIA AȘTEAPTĂ‚ MECIUL
Chiar și așa, susținătorii gazdelor au început deja să discute pe forumuri despre modul în care îl vor primi pe Patrice Evra. Francezul de 31 de ani se poate aștepta să fie huiduit la fiecare atingere de balon, precum și la înjurături copioase venite din tribune.

Wayne Rooney a reacționat primul după tragerea la sorți: „Ce tragere! Va fi un meci mare. Abia aștept!”, a scris golgheterul lui United pe Twitter. Rio Ferdinand a adăugat: „O să fie un meci deosebit pentru fani. Să mergem la Liverpool!”.

Cei doi au fost completați de Charlie Adam, mijlocașul adus de Liverpool de la Blackpool, care i-a luat locul în echipă lui Steven Gerrard: „Ă‚sta e farmecul Cupei. Am avut parte de o tragere extraordinară!”.

Publicat: 09 01. 2012, 15:11
Actualizat: 09 01. 2012, 15:13