Ceea ce a părut la început doar un simplu zvon între multe altele, dorința Microsoft de a se asocia cu Real Madrid, pare să devină realitate pe zi ce trece. Miliardarul american Bill Gates intenționează să plătească aproximativ 25 de milioane de euro, suma necesară renovării bătrânului stadion Santiago Bernabeu, iar în schimbul acestei investiții, arena ar urma să poarte numele celebrului concern IT.
Fanii madrileni nu sunt însă de acord cu planul acesta, considerând că s-ar renunța la o bună parte a tradiției clubului prin schimbarea numelui stadionului. Într-un sondaj inițiat pe site-ul cotidianului As, 51 la sută dintre respondenți s-au declarat împotriva schimbării numelui arenei, în timp ce restul de 48 la sută s-au arătat dispuși ca în viitorul apropiat să meargă la meciuri pe „Microsoft Arena”. Diferență surprinzător de mică, având în vedere că madrilenii au unul dintre cele mai vechi cluburi din Europa și, în același timp, cel mai titrat.
Americanii nu sunt singurii care doresc să își vadă numele în locul demodatului „Santiago Bernabeu”. Audi și Fly Emirates sunt alți doi giganți care vor concura cu Microsoft pentru a obține acest privilegiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER