„Cel mai bun e Messi. Punct!” FOTO | Reacții dure în Spania după ce Modric a fost ales cel mai bun fotbalist al anului

Luka Modric (33 de ani) a câștigat titlul de cel mai bun fotbalist al anului, la Gala FIFA „The Best”. Contestatarii nu au întârziat să apară, iar presa din Catalonia a contestat vehement faptul că trofeul nu a ajuns la Leo Messi, superstarul Barcelonei. Argentinianul nu a fost inclus nici măcar în lista celor trei finaliști.

Jurnaliștii de la sport.es, cotidianul de casă al Barcelonei,  a publicat, marți, un mesaj de susținere pentru Messi. Sub titlul „Cel mai bun este Messi. Punct”, catalanii au inserat declarațiile a 4 oameni importanți din fotbalul mondial. Pe prima pagină a ziarului au fost publicate și câteva reacții care susțin punctul de vedere al catalanilor.

„Este incorect că trofeul nu a mers la Messi și că nu s-a luat în calcul ce a reușit la Barcelona”, Dani Alves, fundașul lui PSG.

„Toată lumea știe că Messi este cel mai bun din lume”, Unai Emery, antrenorul lui Arsenal.

„Din punctul meu de vedere Messi este numărul 1, este un cadou primit de fotbal și ar fi trebuit să câștige”, Mauricio Pochettino, antrenorul lui Tottenham.

„Sunt jucători care au avut un an excelent, dar Leo este cel mai bun din lume”, Samuel Eto’o, în prezent la SC Qatar.

Modric, Ronaldo și Salah au fost cei trei finaliști ai acestui an. Croatul, care a ajuns în finala Cupei Mondiale din Rusia (pierdută cu 4-1 în fața Franței), e primul jucător care „rupe” dominația Messi – Ronaldo în ceea ce privește această distincție personală.

Publicat: 25 09. 2018, 18:20
Actualizat: 25 09. 2018, 18:21