Ajuns la 31 de ani, Gerard Pique e considerat unul dintre cei mai buni fundași centrali din istoria recentă a fotbalului și unul dintre liderii vestiarului Barcelonei. Dar, până să devină un idol, catalanul a trecut și prin momente în care a fost pus la respect. Unul dintre ele s-a întâmplat în vestiarul lui Manchester United și a fost povestit de Patrice Evra (37 de ani).
Rămas liber de contract după despărțirea de West Ham United, fundașul stânga francez se pregătește să se despartă de sportul pe care l-a servit peste două decenii și, în pragul retragerii, face dezvăluiri picante din cariera sa. Timp de opt ani la Manchester United, francezul de origine senegaleză a văzut multe în cabina de pe Old Trafford, iar o scenă aparte a avut loc după o glumă neinspirată a lui Gerard Pique.
Pe atunci doar un tânăr care spera să-și găsească locul în planurile lui Sir Alex Ferguson, fundașul spaniol a simțit pe propria piele răzbunarea lui Evra: „Mi-au făcut o farsă și nu mi-a plăcut. Mi-au ars ghetele de antrenament, nu a fost amuzant. Gerrard Pique a fost, apoi m-am răzbunat. I-am luat și eu ghetele, am mers la baie și mi-am făcut nevoile în ele”, și-a amintit francezul, în cadrul unei emisiuni televizate în care moderatorul a fost curios să afle cel mai ciudat lucru pe care l-a făcut în fotbal.
Crescut la juniorii Barcelonei, Gerard Pique a ajuns la Manchester United în 2004, dar nu a reușit să se impună în fotbalul englez. Împrumutat un sezon la Zaragoza, i-a convins pe șefii de pe Camp Nou că merită răscumpărat, iar în 2007 s-a întors acasă, pentru 5 milioane de euro. De atunci a devenit un fotbalist esențial pentru Pep Guardiola și antrenorii care i-au urmat și a participat la toate marile succese obținute de Barcelona și naționala Spaniei, iar în ultimii ani capitalul de imagine i-a crescut ca urmare a relației cu suișuri și coborâșuri pe care o are cu Shakira.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER