Cel mai cunoscut cuplu de comentatori britanici, suspendat

Cel mai cunoscut cuplu de comentatori britanici de la Sky Sports
a declanșat, sâmbătă, un veritabil scandal, prin remarcile sexiste
la adresa asistentului Sian Massey, făcute înainte de partida
Wolves – Liverpool 0-3. „Cineva să coboare pe gazon și să-i explice
femeii care-i treaba cu ofsaidul”, a spus Keys, spre hazul
celuilalt comentator al partidei, Andy Gray, un fost internațional
scoțian.

Discuția cu tentă sexistă le-a „scăpat” celor doi comentatori cu
puțin timp înainte de debutul partidei, Keys și Gray fiind siguri
că microfoanele sunt închise. Doar că n-a fost așa, iar impresia
lor despre femeia-asistent Sian Massey (25 de ani) a ajuns la
urechile milioanelor de suporteri care așteptau meciul.
„Observațiile lor sunt inacceptabile. Nu au fost făcute pentru a fi
difuzate pe post. Am vorbit cu Richard și Andy, care și-au cerut
scuze și și-au exprimat regretul pentru cele întâmplate”, a
transmis un purtător de cuvânt de la Sky Sports. Cei doi au fost
suspendați însă de Sky, care i-a înlocuit la comentariul meciului
Bolton – Chelsea, de aseară, cu duoul David Jones – Jamie
Redknapp.

Altfel, Sian Massey s-a descurcat excelent la partida de pe
„Molineux”, iar la final a primit felicitări din partea Federației
Engleze pentru cel de-al doilea meci al său din Premier League.

„Am
mai avut una și a fost praf”

Keys: „Cineva să coboare pe teren și să-i explice regula
ofsaidului!”.
Gray: „Poți să crezi asta? O femeie arbitru de tușă. Femeile nu
știu regula de ofsaid”.
Keys: „Normal că nu o știu. Sunt sigur că vor fi erori mari pe
partea ei. N-am mai avut parcă una, Wendy Toms?”.
Gray: „Ba da, și aceea a fost praf”.

Publicat: 24 01. 2011, 21:52
Actualizat: 25 01. 2011, 01:09