Echipele calificate în optimile UEFA Champions League își vor afla mâine adversarii și chiar și cele mai puternice formații ale continentului așteaptă cu emoții tragerea la sorți.
Barcelona ar putea fi considerată singură echipă ce nu ar trebui să aibă emoții în privința adversarului, dar până și „extratereștrii” se tem.
Sport.es a dedicat în ediția de astăzi un material întreg Șahtiorului lui Mircea Lucescu, echipa din Ucraina fiind considerată o adevărată „sperietoare” pentru catalani.
„Un eventual rival al Barcelonei în UEFA Champions League poate fi Șahtior Donețk, o echipă prezentă an de an în această competiție, o formație care combină perfect talentul jucătorilor brazilieni cu forța fotbaliștilor din Europa de Est. Echipa condusă de Mircea Lucescu a jucat cel puțin în preliminarii în UEFA Champions League în ultimii 12 ani”, notează jurnaliștii de la Sport.es
„În acest sezon, Șahtior a obținut 10 puncte în grupa sa reușind 3 victorii, un egal și două înfrângeri. În campionat, la fel ca și Barcelona, Șahtior conduce autoritar. Echipa lui Lucescu se află la 13 puncte de Dnipr, exact aceeași diferență care există între Barcelona și Real. Hegemonia lor începe să marcheze o epocă, băieții lui Lucescu fiind campioni în ultimii trei ani. Șahtior este o echipă formidabilă din punct de vedere ofensiv reușind să valorifice aproape fiecare atac. William, Luiz Adriano, Teixeira, Fernandinho sau Mkhtaryan sunt cei mai periculoși jucători”.
„În total, Barcelona și Șahtior s-au întâlnit de opt ori: catalanii s-au impus de 5 ori, Șahtior a câștigat de două ori și un singur meci s-a terminat la egalitate. O altă statistică interesantă este că de câte ori s-a întâlnit cu Barcelona în Europa, Șahtior a câștigat titlul în Ucraina”, mai scriu spaniolii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER