Felipe Anderson, unul dintre cei mai în formă jucători din Serie A, care a reușit 5 goluri și 5 pase decisive în ultimele 5 jocuri pentru Lazio, trece prin momente grele. Tatăl său a fost arestat pentru uciderea a două persoane
În ultimele cinci meciuri, brazilianul Felipe Anderson (21 de ani) a scris istorie la Lazio. Ascensiunea formației de pe Olimpico, grupare care a urcat pe poziția a treia în Serie A, după o serie de șase meciuri fără eșec, i se datorează în mare măsură lui Anderson, care a reușit cinci goluri și cinci pase de gol în această perioadă. Doar că ascensiunea lui Anderson ar putea fi stopată de evenimente șocante petrecute în Brazilia! Potrivit cotidianului brazilian Tribuna Hoje, Anderson a aflat luni seară că tatăl său este arestat și acuzat de uciderea a două persoane.
Ce s-a întâmplat, însă? Sursa citată susține că Sebastian Tome Gomez, tatăl lui Anderson, este acuzat de uciderea lui Bruno Silva Santos (30 de ani) și a Noemiei Caldera Gomez, în vârstă de 61 de ani. Se pare că tatăl lui Anderson s-a certat cu Bruno Silva, un fost deținut, care s-a urcat apoi pe o motocicicletă. Tome Gomez și-a pornit mașina, l-a urmărit pe Silva Santos, pe care l-a lovit și l-a ucis pe loc. În urma impactului, mașina tatălui lui Anderson a fot proiectată în casa celei de-a doua victime, care n-a rezistat impactului și a decedat pe loc. Totul a pornit de la o femeie, actuala iubită a lui Silva Santos, care fusese logodnica lui Tome Gomez, aflat acum în închisoare, acuzat de crimă cu premeditare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER