Leicester City a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă faptul că patronul echipei, Vichai Srivaddhanaprabha, se afla la bordul elicopterului care s-a prăbușit în parcarea stadionului, sâmbătă seară, după meciul cu West Ham. La bord se mai aflau, conform poliției locale: două femei care făceau parte din staff-ul patronului, încă o femeie care era doar pasager și pilotul. Niciun alt membru al familiei Srivaddhanaprabha nu se afla în elicopter.
„Cu inima frântă confirmăm informația conform căreia patronul nostru, Vichai Srivaddhanaprabha, se află printre cei care și-au pierdut viața în urma prăbușii elicopterului în fața stadionului King Power. La bord se aflau cinci persoane, nimeni nu a supraviețuit.
Lumea a pierdut un om deosebit. O carte va fi lăsată la stadion, pentru ca suporterii să vină și să-i transmită un ultim mesaj acestuia. Meciul cu Southampton din Cupa Ligii și meciul echipei secunde cu Feyenoord vor fi reprogramate. Toți cei aflați la club au fost extrem de afectați de cele întâmplate. Suntem alături de familiile îndoliate, care traversează o perioadă foarte dificilă”, se arată în comunicatul emis de Leicester City.
pic.twitter.com/hQSR0IDWWg — Leicester City (@LCFC) 28 octombrie 2018
pic.twitter.com/hQSR0IDWWg
— Leicester City (@LCFC) 28 octombrie 2018
Vichai Srivaddhanaprabha a preluat clubul în aprilie 2010, pe când Leicester City evolua în liga a doua. 39 de milioane de lire sterline a plătit pentru a deveni acționar majoritar. Vichai devenise un suporter al echipei în 1997, după ce „vulpile” au câștigat Cupa Ligii în fața lui Middlesbrough. Leicester City a devenit campioană în sezonul 2015-16, când formația de pe „King Power Stadium” a câștigat primul și singurul titlu de campioană a Angliei din istoria clubului.
După performanța obținută, Vichai Srivaddhanaprabha le-a oferit jucătorilor câte un automobil BMW i8s, care avea în 2016 un preț de catalog de 100.000 de lire sterline. În mai 2017, omul de afaceri thailandez a cumpărat și clubul Oud-Heverlee Leuven, care în prezent joacă în liga a doua din Belgia.
Elicopterul care aparținea patronului lui Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, s-a prăbușit în parcarea stadionului King Power sâmbătă seara,după meciul dintre echipa locală și West Ham United. În etapa cu numărul 10 din Premier League, Leicester a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu West Ham, după ce Balbuena a deschis scorul pentru oaspeți, iar Ndidi a egalat pe final. Antrenorul echipei, Claude Puel, trebuia să fie în acel elicopter după terminarea partidei, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Managerul francez a renunțat să mai meargă alături de patron, dorind să treacă întâi pe la spital, pentru a vedea starea lui Amartey, care s-a accidentat grav în partida cu West Ham.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER