Cel mai sincer dintre staruri. Are imaginea unui băiat rău, dar refuză să se ascundă: „Sora mea geamănă e lesbiană, eu beau bere și fumez”
Radja Nainggolan, mijlocașul de 30 de ani al lui Internazionale Milano, a acceptat un dialog sincer cu France Football în care le-a vorbit deschis despre viața și cariera sa de fotbalist.
După o perioadă fantastică la Roma și la naționala Belgiei, Nainggolan s-a transformat în ultima vreme în unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din lume, dar întotdeauna a avut imaginea unui băiat rău. E plin de tatuaje, fumează, s-a certat cu selecționerul Belgiei, Roberto Martinez, chiar înainte de Cupa Mondială din Rusia, dar preferă onestitatea: „Sunt o persoană normală, nu un bad boy, așa cum am fost etichetat. Nu mă comport ca o vedetă, aș putea să trăiesc fără nici o problemă într-un cartier sărac. Stau la coadă la supermarket, beau o bere și fumez o țigară fără să mă ascund. Dacă ascunzi așa ceva, e posibil să ascunzi și altele și nu este felul meu de a fi”, a declarat Nainggolan, pentru France Football, înainte să dezvăluie că familia este pe primul plan: „Să ofer întregii mele familii un trai bun. E o responsabilitate mare, dar m-a inspirat mama mea, Lizi, care a murit acum câțiva ani. Este persoana cea mai importantă din viața mea, nu avea nimic, dar a făcut sacrificii imense să îmi ofere totul. Sora mea geamănă este lesbiană și e fericită, așa că sunt și eu fericit pentru ea”.
Ca jucător, Nainggolan impresionează prin capacitatea de a controla tot ce se întâmplă la mijlocul terenului, e, mai degrabă, un jucător de echipă decât o valoare individuală, iar asta le-a transmis și jurnaliștilor francezi: „Am multe calități, dar nu excelez la nimic. Totuși, stilul meu îmi permite să lupt pentru coechipierii mei”, a punctat belgianul cu origini marocane.