Cele 50 de „inovații” care au distrus fotbalul (III)

Multă lume afirmă că fotbalul nu mai este ceea ce a fost cândva. Și mai mulți spun că ar fi valabil pentru toate sporturile. Mai toți declară, de exemplu, că iubeau mai mult locomotivele cu abur decât trenurile de mare viteză de astăzi.

Există, deci, și o doză de nostalgie după o perioadă iremediabil pierdută. Dar, doza de adevăr nu poate fi negată, iar britanicii de la "Times" au prezentat publicului nu mai puțin de 50 de motive principale pentru care, într-adevăr, fotbalul a involuat. O să o luăm în ordine inversă, nu vrem să vă lipsim de plăcerea de a crede că este vorba de un clasament în sensul real al cuvântului.

De fapt, nu este așa. Pur și simplu sunt prezentate într-o ordinea aleatorie. Oricum, pentru farmecul limbii engleze, anumite pasaje le vom traduce, dar vom prezenta și versiunea originală din limba lui Shakespeare. În afară de asta, mai este vorba și despre inegalabilul umor negru în stil british și pe care vă invităm să-l descoperiți singuri.

Acum, alte 10 motive, pe primele 20 le găsiți în materialele omonime atașate celui prezent. Am atașat, pentru cei care nu cunosc melodia "Let me entertain you", un mic video. Trecând peste umorul britanic, noi credem că este exagerat să spui că acea melodie induce energie negativă în lumea sportului-rege.

30. Meciul zilei

Pe vremuri, cea mai faină din programul TV. Acum, e un circ pentru fraieri, rareori mai vezi un meci care să te facă să simți fiori pe șira spinării.

29. Reclamele electronice din jurul arenelor

Data viitoare când vă duceți pe Old Trafford, aveți grijă să vă luați ochelarii de protecție. La Soare te poți uita, la reclama lor, ba! Și aș vrea și eu să-mi pun postez propriul mesaj. "Noi nu ne permitem un Audi, băi, nesimțiților, noi suntem aici pentru fotbal și pentru bere!" Adică, suntem (eram) niște englezi adevărați.

28. Arbitrii asistenți

Ei sunt arbitri de linie, de fapt. Punct.

27. Bănci de rezerve hi-tech

Un moment simpatic din timpul unei întruniri a lui Ferguson cu principalii săi colaboratori: tipul cere să fie schimbate scaunele de plastic pe care stau rezervele cu unele din piele, de genul fotoliilor din avion. Cam așa cum au și în Ferrari-urile sau Bentley-urile pe care le conduc… așa cum le conduc. Sir Bobby Moore a intervenit și a spus că i se pare ridicol. Sir Alex către Sir Bobby: "Shut the fuck up!"

26. Al patrulea arbitru

E degeaba. Ar putea fi pus acolo până și chelnerul din birtul de peste drum.

25. Magazinele cluburilor

Au ajuns să te facă să crezi că ești la Harrods. Și asta încă nu e chiar atât de grav… De exemplu, la Emirates, băieții au la ofertă niște chestii pentru câinele tău care, obligatoriu, trebuie să fie fan al lui Arsenal. La Stamford Bridge ți se oferă dulciuri personalizate pentru Crăciunul de anul viitor, iar la Old Trafford este paradisul. V-ați gândit vreodată să vă spălați pe cap cu șampon marca Manchester United și pe urmă să folosiți un foehn care face parte din același brand de excepție? Ei bine, chiar e fezabil. Preț psihologic de 9,99 de lire sterline.

24. Întrebările aranjate

Toți jucătorii sau managerii din Premier League spun aceleași lucruri de fiecare dată dar, atenție, răspund mereu acelorași întrebări. Dacă nu pui o întrebare agreată, s-ar putea să nu mai fii acreditat pe acolo.

23. Kaka

OK, a spus că nu-l interesează Măria Sa Banu’ și de-aia nu vine la City. Buuuuun! Atunci, de ce mama naibii acceptă să primească de la Milan 173.000 de lire sterline săptămânal?

22. Let me entertain you

Cântecul acesta a distrus orice speranță de mai bine în jocul de fotbal după ce a fost lansat, cu atâta tam-tam, în 1998.

21. Penalizările

Aici e Anglia, nu Italia! Cum ați făcut de ați decis ca Luton Town să înceapă campionatul cu 30 de puncte mai puțin? Mi se pare logic și de bun simț ca pe ultimul loc să fie echipa cea mai slabă, nu trupa cu un contabil idiot? Ce vină au băieții aceia că unii se joacă de-a spălatul banilor?

Restul, mâine…

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 31 01. 2009, 16:49
Actualizat: 01 02. 2009, 09:46