PSG are antrenor nou. Presa din Franța a făcut anunțul, luni, și susține că părțile au semnat deja contractul. Unai Emery va fi demis de șeicii de pe Parc des Princes, iar în locul său va fi numit Thomas Tuchel, neamțul care e fără angajament după despărțirea de Borussia Dortmund. Nasser Al-Khelaifi, nababul francezilor, nu a ținut cont de dorința lui Neymar, care dorea un alt tehnician.
Eliminarea prematură din Liga Campionilor, suferită în fața Realului imediat după faza grupelor, i-a semnat sentința lui Emery. Șeicii nu-l mai vor și îi căutau de mult un înlocuitor, iar presa a speculat mai multe nume, printre care Diego Simeone sau Luis Enrique, un alt antrenor liber de contract despre care s-a spus că este dorit de Neymar pe Parc des Princes.
Al-Khelaifi s-a înțeles deja cu Tuchel, susține Canal Plus, iar contractul e deja semnat. „Contractul a fost semnat deja. Nu se poate face public anunțul deoarece ar fi lipsă de respect pentru Emery, însă Tuchel va fi antrenorul lui PSG din vară”, susține sursa citată.
Tuchel a antrenat-o pe Mainz între 20009 și 2014, și pe Borussia Dortmund între 2015 și 2017. El a plecat după ce s-a certat cu conducerea clubului în privința transferurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER