„Cetățenii” sunt decimați înainte de încleștarea cu Chelsea!** Mancini: „Am doar 11 jucători apți, apărarea e în piuneze!”
Meci de 5 stele în acest weekend, în Premier League, acolo unde
City și Chelsea se vor afla față în față. Șefii de pe City of
Manchester Stadium au investit 140 de milioane de euro pe Vedete de
talie mondială, dar locul din clasament nu justifică sumele
colosale cheltuite. După 5 etape, „cetățenii” sunt deja la 7
lungimi distanță de trupa lui Ancelotti, care, e adevărat, a mers
ceas.
Nici acest meci nu ar trebui să le ridice mari probleme
albaștrilor, dacă este să ne ghidăm după declarațiile date de
Mancini. Practic, tehnicianul italian este deznădăjduit înaintea
confruntării cu echipa campioană, având doar 11 jucători 100% apți
de joc. Mai mult, defensiva gazdelor de mâine este în piuneze,
Lescott, Boateng, Kolarov, Wayne Bridge fiind toți indisponibili.
În aceste condiții, Mancini va trebui să apeleze la un necunoscut
ca Boyata pentru primul `11`; singura veste bună pentru City este
revenirea lui Adebayor, care s-a refăcut complet după cele patru
meciuri pe care le-a ratat.
„Doar Kompany, Toure și Zabaleta sunt apți dintre jucătorii
din defensivă. Avem mari probleme în toate compartimentele, sper să
mai recuperăm ceva fotbaliști pentru că în acest moment avem doar
11 jucători fără probleme medicale„, s-a destăinuit
Mancini.
Chelsea,
marea favorită la titlu
„Cred că Chelsea este cea mai bună echipă în acest moment.
Cred că se vor impune lejer în Premier League fiindcă sunt o echipă
puternică, joacă împreună de mulți ani și au un antrenor foarte
bun„, a completat tehnicianul italian.