Chelsea cumpără medalii și pentru fotbaliștii cu mai puțin de cinci meciuri jucate în acest sezon
Clubul Chelsea Londra va cumpăra medalii și replici ale trofeului Premier League și pentru jucătorii care au evoluat în mai puțin de cinci meciuri în acest sezon, pentru ca și ei să se bucure de câștigarea campionatului Angliei, informează mirror.co.uk.
Conform regulamentelor Premier League, sunt eligibili pentru o medalie jucătorii care au evoluat de cel puțin cinci ori. „Însă jucători ca Mohamed Salah și Andre Schurrle vor fi de asemenea premiați de club. Schurrle a plecat la Wolfsburg în ianuarie, iar Salah a fost împrumutat la Fiorentina, însă ambii au fost invitați să să participe la festivitățile prilejuite de câștigarea titlului”, notează mirror.co.uk.
„Au fost trimise invitații la Schurrle, Salah, Mark Schwarzer (acum la Leicester City), Lewis Baker (împrumutat la Sheffield Wednesday și MK Dons), jucători care au început sezonul alături de noi. Ei au fost invitați la ultimul meci, cu Sunderland, și la cina festivă Jucătorul Anului la Chelsea. Sunt de-ai noștri. Nu știm dacă vor reuși toți să vină. Lewis poate, dar ceilalți nu știm. Dar cel puțin ei știu că sunt campioni ca noi. Știu că regulamentele specifică faptul că primesc medalii doar jucătorii cu cel puțin cinci meciuri jucate și unii dintre fotbaliști nu vor primi o medalie oficială. Dar vom cumpăra medalii, replici ale cupei și pentru mine campioni sunt cei care au jucat toate minutele, ca John Terry, dar campion este și Schwarzer, care nu a jucat deloc”, a declarat tehnicianul Jose Mourinho.
Clubul Chelsea Londra va sărbători în data de 25 mai câștigarea titlului în Anglia, printr-o paradă, jucătorii urmând să își salute susținătorii dintr-un autocar descoperit. Alături de formația pregătită de Jose Mourinho va sărbători și echipa de tineret a clubului londonez, care a câștigat în acest an Cupa Angliei și Liga Campionilor la tineret.