Chelsea, datoare vândută lui Abramovic

Premier League a devenit campionatul în care se învârt cele mai amețitoare sume de bani, iar Chelsea reprezintă primul exemplu de investiții făcute fără măsură. Astfel, echipa lui Abramovic se pregătește să mai de ao lovitură, prin aducerea brazilianului Robinho de la Real Madrid, pentru suma de 27 de milioane de lire sterline. Cu toate acestea, londonezii nu stau bine la echilibrul dintre cheltuieli și venituri, având deja pierderi de 43 de milioane lire sterline după transferurile lui Andriy Shevchenko și Shaun Wright-Phillips. Aceștia au părăsit deja clubul  londonez, nu înainte însă de a lăsa un gol în gol în bugetul lui Chelsea. Club care, conform The Sun, depinde de magnatul rus, cel ce l-a creditat cu suma de 578 de milioane de euro. Ce s-ar întâmpla dacă vreodată miliardarul va dori să își recupereze banii, nimeni nu poate anticipa.

Asalt Real pentru Villa

Cotidianul Marca informează că "galacticii" de la Real nu sunt mulțumiți de ratarea transferului lui Cristiano Ronaldo și vor să dea o bombă pe piața transferurilor. Aducerea lui Van der Vaart a fost o lovitură, dar Ramon Calderon mai pregătește ceva. Îl vrea pe David Villa, atacantul Valenciei, adversara răpusă în Supercupă. Golgheterul turneului final al CE 2008 este o țintă pentru majoritatea cluburilor europene, dar pretențiile Valenciei, care se agață cu disperare de jucător, i-au îndepărtat pe potențialii cumpărători. Însă madrilenii nu sunt speriați. Chiar dacă tocmai le-a fost respinsă o ofertă de 47 de milioane de euro. Sunt gata să suplimenteze oferta până la 52 de milioane, o ofertă greu de refuzat pentru "lilieci". Investiția nu ar fi mare, ținând cont că Real așteaptă finalizarea transferului lui Robinho la Chelsea, mișcare ce ar aduce minim 30 de milioane în contul spaniolilor, ce vor fi destinați imediat aducerii lui Villa pe Bernabeu

Daily Mail: "Berbatov amenințat cu banca de rezerve, dacă Manchester nu va plăti suma cerută de Spurs"

Gazzetta dello Sport: Shevcenko vrea să câștige Cupa UEFA cu AC Milan

L’Equipe: "După un început dezastruos, pentru Nantes se anunță un sezon foarte dificil"


Publicat: 26 08. 2008, 10:40