Chelsea a ajuns la un acord verbal cu belgienii de la Genk în privința transferului tânărului mijlocaș Kevin De Bruyne, anunță Tuttomercatoweb.com.
„Talentatul jucător de 19 ani este la un pas de Chelsea. Managerul lui Genk, Dirk Degraen, a confirmat că are un acord verbal cu londonezii, dar că afacerea este departe de a fi considerată încheiată”, notează sursa citată. Italienii mai adaugă și că Juventus, Ajax și Manchester City mai sunt interesate de serviciile belgianului.
De Bruyne joacă la Genk din 2008, fiind convocat din 2007 și la naționala Belgiei U19. Jucătorul poate evolua atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca atacant și este considerat a fi una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului belgian, alături de Eden Hazard, Steven Defour și Romelu Lukaku.
În momentul de față, Genk este pe locul doi în prima ligă belgiană, după 29 de etape disputate, fiind la un singur punct în spatele liderului Anderlecht.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER