Fără Deco, accidentat la încălzire, Chelsea și-a păstrat invincibilitatea acasă, obținând pe final un 1-1 în derby-ul cu Manchester United. Primele 20 de minute au însemnat un asediu teribil la poarta lui Cech, soldat cu golul lui Park Ji-Sung, semn că partitura câștigătoare împotriva londonezilor pentru CFR ar putea fi un start în forță.
Asta mai ales că defensiva lui Scolari, văduvită din minutul 12 de Carvalho, accidentat și înlocuit cu Alex, a fost surprinsă de câteva ori în debutul meciului.
„Cheia“ găsită de Sir Alex Ferguson a fost Fletcher, mijlocașul venit deseori din linia a doua, așa cum s-a întâmplat și la gol. Sistemul 4-1-4-1 a fost schimbat de Scolari după pauză, când au intrat Drogba și Kalou, ultimul aducând egalarea (1-1, ’80), după o lovitură liberă executată de Obi Mikel.
Și dacă Anelka nu ar fi ratat câteva ocazii clare, așa cum îi este obiceiul, Chelsea s-ar fi putut mândri cu o revanșă luată în fața lui United după finala de Ligă pierdută în sezonul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER