Chelsea, lovită în compartimentul ofensiv! Lukaku se bate cu Van Persie și Suarez în topuri, dar nu vrea să se întoarcă la echipă
Arsenal și Tottenham continuă lupta pentru ultimul loc de Liga Campionilor. „Tunarii” sunt acum la două puncte în spatele lui Spurs, dar și cu un meci mai puțin, urmând să joace penultimul meci al sezonului în Premier League contra lui Wigan, astăzi de la 21:45. United, City și Chelsea sunt celelalte trei echipe care vor reprezenta Anglia în cea mai importantă competiție europeană intercluburi. În Europa League, Premier League va trimite patru echipe: Arsenal sau Tottenham, Everton, Swansea și Wigan.
Una dintre echipele engleze ce vor juca în competițiile europene va fi și viitoarea destinație a lui Romelu Lukaku (20 de ani), atacant împrumutat de Chelsea la WBA în acest sezon. Belgianul a recunoscut pentru Studio Brussel că nu dorește să se întoarcă încă pe Stamford Bridge. Fostul jucător al lui Anderlecht vrea să mai fie împrumutat un sezon la o echipă engleză care evoluează în Europa.
Premier League, „asediată” de belgieni
Romelu Lukaku este numai unul dintre belgienii care au impresionat în ultima vreme pe prima scenă a fotbalului englez. Lui i se alătură nume precum Jan Verthongen, Vincent Kompany, Marouane Fellaini, Eden Hazard, Kevin Mirallas sau Kristian Benteke.
Tânărul Lukaku este însă o prezență constantă în ultima vreme în topurile eficacității atacanților din Premier League. Pentru WBA, Lukaku a înscris 14 goluri în 33 de meciuri, doar în 14 din acestea fiind și titular. Lukaku este doar al doilea în clasamentul procentajului șuturilor care au nimerit spațiul porții (59%), cu 3% în spatele lui Theo Walcott. Belgianu a marcat astfel un gol la 134 de minute, ocupând poziția a patra într-un top condus de Robin van Persie, care a înscris la fiecare 117 minute de joc.
sursa foto: eplindex.com