Chelsea oferă 11 milioane de euro** pentru transferul lui Srna

Mircea Lucescu și-ar putea pierde căpitanul. Potrivit presei
engleze, Darijo Srna, croatul din defensiva „minerilor”, e la un
pas de Chelsea, care ar fi luat legătura deja cu jucătorul și ar fi
făcut o ofertă clară Șahtiorului.

„Adevărul e că am două oferte clare, de la două echipe de top din
Europa, dar nu vreau să le nominalizez. Nu ar fi corect”, a spus
internaționalul croat care îmbracă tricoul lui Șahtior din
2003.

Deși Srna mai e sub contract cu „minerii” până în 2011, gruparea
ucraineană nu s-ar opune unui transfer al jucătorului pe „Stamford
Bridge”. Chelsea îl vrea din iarnă pe croat și a înaintat celor de
la Șahtior o ofertă în valoare de 10 milioane de lire sterline (11
milioane de euro).

Srna ar fi o opțiune bună pentru flancul drept al defensivei
albaștrilor, mai ales că Jose Bosingwa va lipsi timp de trei luni
din cauza unei accidentări la genunchi. În plus, Juliano Belletti
și Paulo Ferreira nu se prea ridică la pretențiile lui
Ancelotti.

Srna are 71 de apariții și în naționala Croației, pentru care a
marcat 18 goluri și e de obicei primul executant de penalty-uri
atât la națională cât și la echipa de club. Dacă va fi transferat
în ianuarie, Srna ar putea evolua pentru Chelsea și în Liga
Campionilor, deși a jucat cu Șahtior în Liga Europa. De fapt,
potrivit regulamentelor UEFA, un singur jucător dintre cei care vor
fi transferați de Chelsea în perioada de mercato din ianuarie, și
care s-au aflat în această situație, va putea juca pentru
„albaștri” și în faza eliminatorie a Ligii.

Publicat: 11 12. 2009, 14:48
Actualizat: 11 12. 2009, 14:59