Formația Chelsea Londra a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Manchester United, într-un meci restanță contând pentru etapa a XVIII-a a campionatului Angliei.
Pentru Chelsea au marcat David Luiz (’54) și Lampard (’79 – penalty), în timp ce pentru Manchester United a înscris Rooney (’30).
La finalul meciului, Sir Alex Ferguson a acuzat voalat arbitrul că nu a fost echidistant: „A fost un meci foarte important. La asemenea jocuri vrei un arbitru corect, iar noi nu am avut parte de așa ceva. Este deja al treilea an în care deciziile arbitrului au schimbat cursul acestor meciuri”.
De cealaltă parte, Carlo Ancelotti a ales să nu răspundă acuzelor lui Ferguson și s-a limitat la a discuta doar despre meci: „Această victorie este importantă pentru încrederea noastră. Am fost capabili să ne concentrăm chiar și când eram conduși cu 1-0 și am arătat că avem putere și forță în repriza secundă”.
Acest meci a reprezentat un punct important în cariera galezului Ryan Giggs. Mijlocașul a fost introdus pe teren în minutul 71 și a reușit să egaleze recordul de 606 meciuri jucate în prima ligă din Anglia care fusese deținut, până atunci, de Sir Bobby Charlton.
În clasament, Manchester United se află pe primul loc, cu 60 de puncte, urmată de Arsenal, cu 56 de puncte (un meci mai puțin) și de Manchester City, cu 50 de puncte.
Sursa foto: The Sun
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER