Chelsea relansează lupta pentru titlu!** United, răpusă de mașina de fotbal a lui Ancelotti

Formația Chelsea Londra a învins, marți, pe teren propriu, cu
scorul de 2-1, echipa Manchester United, într-un meci restanță
contând pentru etapa a XVIII-a a campionatului Angliei.

Pentru Chelsea au marcat David Luiz (’54) și Lampard (’79 –
penalty), în timp ce pentru Manchester United a înscris Rooney
(’30).

La finalul meciului, Sir Alex Ferguson a acuzat voalat arbitrul
că nu a fost echidistant: „A fost un meci foarte important.
La asemenea jocuri vrei un arbitru corect, iar noi nu am avut parte
de așa ceva. Este deja al treilea an în care deciziile arbitrului
au schimbat cursul acestor meciuri”
.

De cealaltă parte, Carlo Ancelotti a ales să nu răspundă
acuzelor lui Ferguson și s-a limitat la a discuta doar despre meci:
„Această victorie este importantă pentru încrederea
noastră. Am fost capabili să ne concentrăm chiar și când eram
conduși cu 1-0 și am arătat că avem putere și forță în repriza
secundă”.

Acest meci a reprezentat un punct important în cariera galezului
Ryan Giggs. Mijlocașul a fost introdus pe teren în minutul 71 și a
reușit să egaleze recordul de 606 meciuri jucate în prima ligă din
Anglia care fusese deținut, până atunci, de Sir Bobby Charlton.

În clasament, Manchester United se află pe primul loc, cu 60 de
puncte, urmată de Arsenal, cu 56 de puncte (un meci mai puțin) și
de Manchester City, cu 50 de puncte.

Sursa foto: The Sun

Publicat: 02 03. 2011, 09:28
Actualizat: 02 03. 2011, 09:53